specializat în drept medical
specializat în malpraxis medical
specializat în drepturile pacienților
Pasionat al Dreptului încă din liceu, am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București în 2009. Încă de pe băncile facultății, am lucrat paralegal în cabinete de avocatură și societăți profesionale de avocați. Timp de aproape 6 ani am colaborat cu Societatea Civilă Profesională de Avocați „Abraham & Asociații” unde mi-am desăvârșit studiile practice. În această perioadă am urmat cursurile unui master în cadrul Universității din București – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, fiind atras de studiile umaniste și interacțiunea cu oamenii.
Totodată, Mihai fac parte din mai multe organizații umanitare și asociații care au ca obiect principal îmbunătățirea condițiilor de trai și calitatea vieții.