Dr. Boilă Ioan

RealMed reprezintă: Calitate, Experiență, Profesionalism, Perfecțiune, Confidențialitate și Pasiune
Dr. Boilă Ioan
Medic șef - Director medical
Medic primar medicină de urgență, doctor în științe medicale, specializat în ecografie generală
0769112211
Experienta
Medic primar medicină de urgenţă
Absolvent al Institutului de Medicină şi Farmacie, Facultatea de Medicină Cluj Napoca – specializarea medicină generală, anul 1987, Medic specialist „medicină de urgenţă”, din anul 1997, și Medic primar „medicină de urgenţă” din anul 2002
Medic şef al serviciului UPU- SMURD
Medic şef secţie la Unitatea Primiri Urgenţe (U.P.U.) a Spitalului Judeţean Alba, începând cu data de 07 octombrie 1999 , Începând cu data de 16 octombrie 2009 Medic şef al serviciului UPU- SMURD Alba Iulia
Doctor în științe medicale
Doctor în științe medicale începând cu anul 2004
Medic coordonator programe
Coordonator al „Programului naţional de reabilitare a medicilor de medicină de urgenţă integrată şi dezastre” în cadrul Spitalului Judeţean Alba, începând cu data de 01 iulie 2000
Specializare în ecografie generală
Specializare în „Ecografie generală” obținută în anul 2002 în urma absolvirii cursurilor organizate de Disciplina de Radiologie , Imagistică Medicală şi Medicină Nucleară a Facultăţii de Medicină „Victor Papilian” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi de Centrul de Formare în Ultrasonografie cu titlul „Ecografie generală” şi „Ecografie specială” desfășurate în perioada 2001-2002
Expert medical național în specialitatea Medicină de Urgență
Expert medical național în specialitatea Medicină de Urgență începând cu data de 30-11-2006 conform Ordin nr. 1344 din 06/11/2006 Coordonator al „Programului naţional de reabilitare a medicilor de medicină de urgenţă integrată şi dezastre” în cadrul Spitalului Judeţean Alba, începând cu data de 01 iulie 2000
Atestat în Medicină de Intreprindere
Atestat de studii complementare în „Medicina de Întreprindere” în urma absolvirii programului de pregătire şi promovării examenului de atestare din sesiunea 21 aprilie 2003
Master în Managementul Medicinei Muncii
Master în Managementul Medicinei Muncii - Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2006
Master în Management Sanitar
Master în Management Sanitar - Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2005
Master în Management Educational
Master în Management Educational - Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2009-2011
Specializare

Medicină de urgență

Medic primar - medicină de urgență

Medicină generală

Medic primar - medicină de generală

Ecografie

Atestat în ecografie generală

Medicina de urgenţă este pe cât de spectaculoasă pe atât de grea. În toată ţara sunt puţini medici specializaţi în acest domeniu, iar provocarile …… uriaşe

Mulţi,foarte mulţi pacienţi, fiecare cu suferinţa lui, cu durerea lui, cu o mulţime de întrebări la care aşteaptă un răspuns clar şi profesionist . De foatre multe ori un zambet, o vorbă bună, o încurajare îl fac pe pacient să câştige încrederea în tine şi să realizeze că de fapt viaţa  lui e pe mâini bune

Relaţia pe care o stabileşti cu pacientul care vine la tine şi pe care îl consulţi este una specială: de afecţiune pentru suferinţa lui, de întelegere pentru neliniştea şi frământările lui, de responsabilitate pentru diagnosticul pe care îl stabileşti şi pentru tratamentul imediat pe care îl aplici. Din acest motiv o astfel de relație specială între medic și  pacient trebuie întreținută și tratată cu maximă atenție și responsabilitate.

Fac parte din echipa  RealMed încă de la început , ocupând poziția de medic șef și coordonator activități medicale. Mă bucur că împreună cu restul echipei de conducere am reușit să dezvoltăm serviciile medicale la domiciliu, atât de necesare pacienților care nu au posibilitatea deplasării ori cei care doresc servicii personalizate.

Am folosit toată experiența acumulată în zeci de ani, am oferit tot ce este mai bun, ne-am pregătit continuu tinând pasul cu tehnologia și noutățile din domeniul medical, am fost atenți la nevoile pacientului și am ținut cont de sfaturile acestora, am pus suflet în tot ce facem și în acest fel RealMed a ajuns cel mai important furnizor de servicii medicale la domiciliu.

Recomand cu încredere RealMed, deoarece aici puteți beneficia din plin de profesionalismul, experiența și calitatea serviciilor oferite.

RealMed înseamnă:
  • Profesionalism
  • Experiență
  • Calitate
  • Siguranță
  • Devotament
  • Confidențialitate
  • Confort
Așteptăm să ne contactați
Ne bucurăm că ne-ați vizitat și așteptăm să vă oferim serviciile noastre.